Casa Verde 2026
B-Cell oferă asistență pentru pregătirea documentației și a dosarului, în conformitate cu cerințele aplicabile programului.
Casa Verde 2026 pe scurt
Ce este Casa Verde Baterii 2026?
Casa Verde Baterii 2026 este programul de finanțare nerambursabilă al Administrației Fondului pentru Mediu (AFM) pentru persoanele fizice care sunt deja prosumatori și vor să adauge un sistem de stocare a energiei produse de panourile fotovoltaice. Bugetul programului pentru 2026 este de 400 de milioane de lei.
Cât finanțează AFM pentru o baterie?
Conform ghidului de finanțare aprobat prin Ordinul nr. 1.904/2026, AFM acoperă cel mult 75% din cheltuielile eligibile, dar nu mai mult de 15.000 lei (TVA inclus), pentru un sistem de stocare de minimum 10 kWh. Cheltuielile eligibile sunt plafonate la 1.500 lei pentru fiecare kWh, iar restul, de cel puțin 25%, este contribuția ta.
Cine poate primi finanțarea Casa Verde Baterii?
Persoanele fizice care au calitatea de prosumator, adică au deja panouri fotovoltaice montate și racordate la rețea, pe o locuință folosită în scop rezidențial. Cine are deja o baterie poate participa doar dacă a plătit-o din fonduri proprii, nu printr-un alt program de finanțare.
Când încep înscrierile pentru Casa Verde 2026?
AFM nu a anunțat încă data și perioada înscrierilor pentru 2026. Condițiile de pe această pagină sunt cele din ghidul de finanțare aprobat prin Ordinul nr. 1.904/2026. Dosarele sunt selectate în ordinea descrescătoare a punctajului, nu în ordinea înscrierii.
Cu ce mă ajută B-Cell la dosarul Casa Verde?
B-Cell te ajută să verifici eligibilitatea și punctajul estimat, să strângi documentele, să stabilești capacitatea bateriei și valoarea proiectului și să pregătești dosarul. După aprobare, montăm sistemul de stocare și te ajutăm cu documentele pentru decontare.
Programul Casa Verde (AFM)
Program de finanțare nerambursabilă administrat de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), destinat sprijinirii investițiilor în sisteme de energie regenerabilă și stocare pentru gospodării.
În 2026, Casa Verde Baterii este programul destinat persoanelor fizice care au deja calitatea de prosumator și doresc să instaleze un sistem de stocare a energiei produse de panourile fotovoltaice. Conform ghidului de finanțare aprobat prin Ordinul nr. 1.904/2026, finanțarea poate ajunge la 15.000 lei, reprezentând maximum 75% din valoarea cheltuielilor eligibile, pentru un sistem de stocare de minimum 10 kWh.
Bugetul programului pentru 2026 este de 400 milioane lei.
Finanțarea este destinată sistemelor de stocare a energiei electrice (baterii) compatibile cu instalația fotovoltaică existentă.
Pentru 2026, data și perioada înscrierilor nu au fost încă anunțate de AFM.
Condițiile prezentate sunt cele din ghidul de finanțare aprobat prin Ordinul nr. 1.904/2026.
B-Cell oferă asistență pentru pregătirea documentației și a dosarului, în conformitate cu cerințele aplicabile programului.
Cine poate primi finanțare
- Ești persoană fizică și ai calitatea de prosumator: panourile fotovoltaice sunt deja montate și racordate la rețea.
- Locuința este folosită în scop rezidențial.
- Dacă ai deja o baterie, poți participa doar dacă ai plătit-o din fonduri proprii, nu printr-un alt program de finanțare.
- Noul sistem de stocare are cel puțin 10 kWh, un sistem de management al bateriei (BMS) și minimum 5.000 de cicluri de încărcare.
- AFM acoperă cel mult 75% din cheltuielile eligibile, dar nu mai mult de 15.000 lei (TVA inclus). Restul, de cel puțin 25%, este contribuția ta.
- Cheltuielile eligibile sunt plafonate la 1.500 lei pentru fiecare kWh de stocare (TVA inclus). Invertorul hibrid nu este cheltuială eligibilă, dar intră în valoarea totală a proiectului.
Documentele de care ai nevoie
- Actul de identitate
- Certificatele de atestare fiscală de la ANAF și de la primărie
- Contractul de prosumator încheiat cu furnizorul de energie
- Certificatul de racordare
- O factură de energie electrică emisă în ultimele 6 luni
- Cererea de finanțare, pe care o completăm împreună
Lista completă a documentelor este cea din ghidul de finanțare aprobat prin Ordinul nr. 1.904/2026.
Cum decurge procesul
Verifici eligibilitatea
Folosește calculatorul de mai jos ca să afli dacă te încadrezi și ce punctaj estimat ai.
Pregătim dosarul
Strângem împreună documentele și stabilim capacitatea bateriei și valoarea proiectului.
Te înscrii
Depunem dosarul când AFM deschide sesiunea. Dosarele sunt selectate în ordinea descrescătoare a punctajului, nu în ordinea înscrierii.
Montaj și decontare
După aprobare montăm sistemul de stocare și te ajutăm cu documentele pentru decontare.
Calculează-ți punctajul estimat
Punctajul are două criterii, de câte maximum 50 de puncte: capacitatea bateriei și contribuția ta proprie. Se actualizează pe măsură ce completezi.
Eligibilitate
Programul finanțează baterii adăugate pe sisteme fotovoltaice deja montate și racordate.
Fără panouri montate și racordate nu te poți înscrie în această ediție a programului, iar punctajul nu poate fi calculat. Putem să te sunăm noi când ai sistemul montat.
O baterie finanțată din fonduri publice te face neeligibil pentru Casa Verde Baterii. Dacă ai plătit-o din fonduri proprii, poți participa.
Eligibilitatea cere certificate fiscale fără obligații restante. Se pot achita înainte de înscriere.
Se poate totuși, dacă demonstrezi contorizarea separată a consumului firmei față de cel al locuinței.
Proiectul tău
Completează capacitatea bateriei și valoarea proiectului. Suma cerută de la AFM se completează automat cu maximul permis; o poți micșora ca să vezi cum crește punctajul.
Minimum 10 kWh.
Nu contează la punctaj; ne ajută la ofertă.
Include bateria și montajul. Invertorul și alte costuri neeligibile cresc contribuția ta proprie, dar nu și finanțarea AFM.
Cu cât ceri mai puțin de la AFM, cu atât crește punctajul la contribuție proprie.
Punctaj estimativ, conform ghidului de finanțare aprobat prin Ordinul nr. 1.904/2026. Nu garantează aprobarea.
Cere ofertă și ajutor cu dosarul
Lasă-ne datele de contact. Primim odată cu ele și punctajul calculat mai sus și te contactăm cu detalii despre program.